La poalele Carpaţilor,
Sub vechiul tău mormânt,
Dormi, erou al românilor,
O! Ştefan, erou sfânt!
Ca sentinele falnice
Carpaţii te păzesc
Şi de sublima-ţi glorie
Cu secolii şoptesc.
Când tremurau popoarele
Sub aprigii păgâni,
Tu le-apărai cu braţele
Vitejilor români.
Cu drag privindu-ţi patria
Şi moartea cu dispreţ,
Măreţ în sânul luptelor,
Şi-n pace-ai fost măreţ.
În cer apune soarele
Stingând razele lui,
Dar într-a noastre suflete
În veci tu nu apui!
Prin negura trecutului,
O! soare-nvingător.
Lumini cu raze splendide,
Prezent şi viitor.
În timpul vitejiilor,
Cuprins de-un sacru dor,
Visai unirea Daciei
Cu-o turmă ş-un păstor;
O! mare umbră-eroică,
Priveşte visul tău:
Uniţi suntem în cugete,
Uniţi în Dumnezeu.
În poalele Carpaţilor,
La vechiul tău mormânt,
Toţi în genunchi, o! Ştefane,
Depunem jurământ:
„Un gând s-avem în numele
Românului popor,
Aprinşi de-amorul gloriei
Ş-al patriei amor!” |
Ao sopé dos Cárpatos,
Sob lápide veneranda
Dormita, dos romenos bravos,
Ó! Estevão, viril e santo!
Qual sentinela garbosa
Os Cárpatos montam guarda
Sublime vida gloriosa
Pelos séculos murmurada.
Quando tremia o populacho
Sob a fúria dos pagãos,
Amparaste-o com os braços
Dos guerreiros romãos.
Com amor tua pátria vigiaste
Dando à morte o teu desprezo,
Grande, deste o peito à luta,
Grande, à paz, o teu desvelo.
No céu põe-se o sol
Os seus raios extinguindo,
Porém em nossas almas
Tua presença jamais finda!
Pelas névoas do passado
Ó! Sol nascituro.
Luzindo raio esplêndido,
Sobre o agora e o futuro.
Nos tempos de maior bravor,
Contido por sacra dor,
Visavas uma só Dácia
Só um rebanho, um só pastor;
Ó! Grande sombra heroica,
Contempla o sonho teu:
Unidos somos em pensamento
Unidos somos em Deus.
Ao sopé dos Cárpatos,
À lápide veneranda,
Ó Estêvão, genuflexos,
Depomos, jurando:
“Uma ideia para ter em nome
Do romeno povo,
À luz de amorosa glória
Da pátria serei zeloso! |
